S* P************ S*
Recurent ReclamantF****** A**** G*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de SC PA SA împotriva sentinţei civile nr. 5497 din 28.12.2010, pronunţată în dosarul nr. 8054/100/2010 al Tribunalului Maramureş pe care o schimbă în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamanta SC PA SA în contradictoriu cu pârâtul FAG. Obligă pârâtul să predea consiliului de administraţie actele de constituire a societăţii, registrele consiliului de administraţie şi adunărilor generale a acţionarilor, documentele cotabile, stampilele societăţii şi alte documente care sunt prevăzute pentru întocmirea, păstrarea ori în răspunderea consiliului. Deciziea este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2011.
Recalificat prezenta cale de atac din recurs în apel.
Amână pronunţarea la data de 14.12.2011.
Dispune, din oficiu, preschimbarea termenului stabilit la data de 14.03.2012. Stabileşte termen de judecată la data de 07.12.2011. Fără cale de atac. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică din 25.10.2011