Dosar 8061/86/2011 din 04.07.2011

traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8061/86/2011
Data dosar:
04.07.2011
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.03.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Condamnare

    I. Constată admisibilitatea aplicării în cauză în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C***** T**** a dispoziţiilor art. 320/1 C.pr.pen. Condamnă pe inculpatul C***** T****, cetăţean moldovean, la următoarele pedepse: 1. de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „asociere pentru săvârşirea de infracţiuni”, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 323 C.pen., cu aplicarea art. art.3201 C. pr. pen., art.74 alin.1 lit. a şi c şi alin.2 c.pen. raportat la art.76 alin.1 lit. d C. pen. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. 2. de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de droguri de risc” în modalitatea „procurare, punere în vânzae, vânzare şi deţinere, fără drept, de droguri de risc”, prev. de art.2 alin.1 din „Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu reţinerea art.3201 C. pr. pen., art.74 alin.1 lit. a şi c şi alin.2 C. pen. raportat la art.76 alin.1 lit. d C. pen, respectiv art.76 alin.3 C. pen. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. 3. de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „complicitate la introducere în ţară de droguri de risc” prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 3 alin. 1 teza I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, , cu reţinerea art.3201 C. pr. pen., art.74 alin.1 lit. a şi c şi alin.2 C. pen. raportat la art.76 alin.1 lit. b C. pen, respectiv art.76 alin.3 C. pen. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. Constată că infracţiunile de la punctele 1, 2 şi 3 se află în concurs real, conform art. 33 lit. a Cod penal. În temeiul art. 34 lit. b cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, pentru infracţiunile de la punctele 1, 2 şi 3, acesta urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie. Potrivit art. 81 alin.1 şi 2 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale aplicate, pe o durată de 4 (patru) ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prevederile art. 82 Cod penal. În baza art. 71 al. 1 şi 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, suspendă şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei, prev de art. 83 cod penal (săvârşirea din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare). Conform art.88 alin.1 cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, de la 15.04.2011 până la 13.06.2011. În temeiul art.17 alin.1 din „Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, dispune luarea, faţă de inculpatul C***** T****, a măsurii confiscării speciale a cantităţilor de: - 1,9 gr. Cannabis dată de inculpat colaboratorului drept mostră la data de 24.01.2011, din care a rămas după efectuarea probelor de laborator o contraprobă în cantitate de 0,8 gr; - 3,1 gr. rezină de cannabis vândută de inculpat colaboratorului la data de 13.04.2011, din care a rămas după efectuarea probelor de laborator cantitatea de 2,2 gr. rezină de cannabis (probă) şi 0,5 gr. rezină cannabis (contraprobă); - 487,7 gr. rezină de cannabis vândută de inculpat colaboratorului la data de 15.04.2011, din care a rămas după efectuarea probelor de laborator cantitatea de 484,8 gr. rezină de cannabis (probă) şi 0,9 gr. rezină cannabis (contraprobă); toate aflate la dispoziţia Camerei de Corpuri Delicte Droguri - I.G.P.R/D.C.J.S.E.O. În temeiul art.17 alin.2 din „Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, dispune luarea, faţă de inculpatul C***** T****, a măsurii confiscării speciale a sumei de 200 lei, obţinută ca urmare a vânzării cantităţii de 3,1 gr. rezină cannabis colaboratorului la data de 13.04.2011. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b C.pen. dispune luarea, faţă de inculpatul C***** T****, a măsurii confiscării speciale a telefonului mobil marca Sony Ericson, ridicat în vederea continuării cercetărilor şi înaintat Camerei de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava, prin adresa nr. 3D/P/2011 din 4.07.2011 a D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava. În temeiul art.191 alin.1 şi 2 cod procedură penală, obligă inculpatul C***** T**** la plata către stat a sumei de 8050 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 7000 lei se va avansa în fondul Ministerului Public (suma 400 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu din faza de urmărire penală, se va avansa în contul Baroului de Avocaţi Suceava), iar suma de 1050 lei în fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (suma de 50 de lei, reprezentând 25% din onorariul avocatului desemnat din oficiu Crîşmaru Mircea). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. II. Disjunge cauza ce-l priveşte pe inculpatul DIACONU PETRU, ce va forma obiectul unui nou dosar şi va urma procedura de drept comun, sens în care fixează termen de judecată la data de 2.05.2012, ora 9,00. Se va emite adresă către Serviciul Registratură din cadrul Tribunalului Suceava, cu înaintarea prezentei hotărâri şi a copiei după rechizitoriu, în vederea repartizării noului dosar format aceluiaşi complet de judecată, în conformitate cu disp. art.99 alin.4 din Hotărârea nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, menţionându-se şi termenul de judecată stabilit în cauză. Se va cita inculpatul Diaconu Petru şi se va încunoştinţa apărătorul ales al acestuia. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2012.

  • Sedinta din data de 12.03.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cu privire la aplicabilitatea art. 320/1 cpp faţă de inculpatul C***** T**** şi cu privire la disjungerea cauzei referitor la inculpatul Diaconu Petru, la data de 19 martie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2012.

  • Sedinta din data de 13.02.2012 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Lipsă apărare.

  • Sedinta din data de 19.12.2011 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Pentru lipsă de procedură. În baza art. 169 C.pr.pen., admite cererea de restituire lucruri, formulată de către inculpatul Diaconu Petru. Dispune restituirea către inculpatul Diaconu Petru a laptop-ului, cu următoarele caracteristici: marca „Acer Home Theatre Aspire” 5920, seria S/N:LXAKSOX23981608C312500 – SNID:81603588925, ridicat de la acesta, în baza dispoziţiilor art.96 C.pr.pen şi urm, potrivit dovezii de ridicare din data de 18.04.2011 din dosarul nr. 3D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, depus la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava – Secţia Penală, potrivit adresei nr. 8061/86/2011 din data de 5.07.2011. În baza art. 169 alin. 2 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului Diaconu Petru că are obligaţia păstrării bunului restituit până la râmânerea definitivă a hotărârii ce va fi pronunţată pe fondul cauzei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi. 19.12.2011.

  • Sedinta din data de 21.11.2011 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    lipsă de procedură cu inculpatul.

  • Sedinta din data de 24.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    Revenire cu adresă către Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova.

  • Sedinta din data de 26.09.2011 la ora 9:00

    Complet: C4F penal
  • Amână cauza

    T: 24.10.2011

  • Sedinta din data de 12.07.2011 la ora 9:00

    Complet: C Vacanta CP
  • Amână cauza

    Respinge sesizarea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpatul C***** T****. Cu drept de recurs odată cu fondul. Amână judecarea cauzei la data de Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iulie 2011.

  • Sedinta din data de 11.07.2011 la ora 9:00

    Complet: C Vacanta CP
  • Amână cauza

Flux dosar


Actualizare GRPD