I**** Ş*****
Recurent InculpatAm. pron. 4.10.2011 DEC.PEN.911/P-În baza art.385 ind.15 alin.2 pct.1 lit. d cod procedură penală, Admite recursul formulat de recurentul inculpat I**** Ş***** împotriva sentinţei penale nr.614/29.04.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 8090/327/2010. Casează, în parte, sentinţa penală nr.614/29.04.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 8090/327/2010 şi rejudecând dispune: În baza art.334 cod procedură penală, Dispune schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul I**** Ş***** din infracţiunea prev. de art.87 alin.5 din OUG. nr.195/2002, republicată, în infracţiunea prev. de art.87 alin.1 din OUG. nr.195/2002, republicată. În baza art.87 alin.1 din OUG. nr.195/2002, republicată, pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, Condamnă pe inculpatul I**** Ş***** la pedeapsa de 1 ( un ) an închisoare. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a şi b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art. 83-84 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei dacă nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art.192 alin.3 cod procedură penală, Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. În baza art.189 cod procedură penală, Onorariul parţial avocat oficiu, în cuantum de 50 lei se va avansa din fondul MJ în favoarea avocat Murt Addis Samir. Definitivă, Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.10.2011. RED.JUD.ECM-AB
T 29.09.2011 -pentru pregătirea apărării