G**** V******
Recurent ReclamantS********* N******** D* T******** F******* M**** . „*** M**** „ S*** B********
Intimat PârâtS********* N******** D* T******** F******* M**** . „*** M**** „ S*** S******** M****** , C****** Z**** M**** G*****
Intimat PârâtRespinge ca nefondată excepţia prescrierii dreptului material la acţiune invocată în temeiul disp. art. 268 al.1 lit. „e” din Codul muncii. Admite acţiunea. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei prima pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2009, ajutorul material pentru sărbătorile de Paşti pentru anul 2009, salariile suplimentare pe anii 2008 şi 2009 şi drepturile salariale reprezentând diferenţa dintre salariul de bază minim brut negociat prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură şi sumele efectiv încasate, începând cu 02 august 2008 şi până la încetarea raporturilor de muncă ale acesteia, respectiv 01 februarie 2010, actualizate cu indicele de inflaţie la data plaţii.
Hotarare 240/2013 din 29.01.2013Pentru legala îndeplinire a procedurii de citare.
pentru ataşarea dosarului de fond aflat la Curtea de Apel Galaţi
pentru a se face dovada stadiului de soluţionare a dosarului nr. 9820/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti
pentru a se face dovada stadiului Dosarului nr. 9820/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti
Respinge cererea de repunere pe rol. Menţine măsura suspendării.
Amână pronunţarea pentru data de 26.03.2012.
Suspendă judecarea cauzei , conform disp.art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. Cu recurs
pentru studierea întâmpinării şi înscrisuri