I************ D* P****** A* J******** S****
PetentF***** Ş***** J***
IntimatHOTĂRĂŞTE Admite sesizarea formulată de petentul I************ D* P****** A* J******** S****, , de reexaminarea a sancţiunii amenzii aplicate contravenientului FALCOE ŞTEFAN JEAN, cu domiciliul şi, în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii în cuantum de 134 lei aplicată contravenientului prin procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 8019770 din 27.03.2011 cu sancţiunea muncii în folosul comunităţii pentru o perioadă de 16 ore ce se vor efectua la Primăria Municipiului Sibiu la serviciul public Administrare Parcuri şi Zone Verzi. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 39 indice 1 al.3 OG 2/2001. Pronunţată în şedinţa publică din 29.09.2011. PREŞEDINTE
amânat la data de 29 septembrie 2011, se efectuează adresă către Primăria Sibiu