P******** D* P* L**** J********** T********
RecurentG**** G******** E******
Intimat INCULPATG**** G*******
Intimat PARTE RESPONSABILĂ CIVILMENTEI******** A***** S****
Intimat PARTE CIVILĂI******** O****** D****
Intimat PARTE CIVILĂÎn temeiul art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. a C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., art. 99 şi urm. C.p. condamnă inculpatul G.G.E.,cercetat în stare de arest preventiv, la pedeapsa de: - 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal de la data majoratului şi până la împlinirii pedepsei. Constată că fapta care face obiectul prezentului dosar este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 1101 C. pen. raportat la art. 861 C. pen prin sentinţa penală 2458/29.11.2010 a Judecătoriei Timişoara, def. prin Dec. Pen. 515/R/2011 a Curţii de Apel Timişoara. În temeiul art. 865 C.p. rap. la art. 85 C.p., anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Descontopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală cu nr. 2458/29.11.2010 a Judecătoriei Timişoara, def. prin Dec. Pen. 515/R/2011 a Curţii de Apel Timişoara în pedepsele componente şi le repune în individualitate, astfel: -1 an şi 6 luni închisoare pentru furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. C.p., -1 an şi 8 luni închisoare pentru furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a, g, i C.p., cu aplic. art. 99 şi urm. C.p., -1 an şi 6 luni închisoare pentru furt calificat, prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplic. art. 99 şi urm. C.p.. În temeiul art. 33 lit. a, 34 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, aplicată prin prezenta, cu două pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare şi o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală cu nr. 2458/29.11.2010 a Judecătoriei Timişoara, def. prin Dec. Pen. 515/R/07.04.2011 a Curţii de Apel Timişoara în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare pe care o sporeşte cu 8 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal de la data majoratului şi până la împlinirii pedepsei. În temeiul art. 1101 C. pen. raportat la art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 110 C. pen. În temeiul art. 863 alin. 1 C. pen., pune în vedere inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, dar după împlinirea vârstei de 18 ani, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de consilierii de probaţiune; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864, art. 83, art. 84 şi art. 1101 alin. 3 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 88 C.p., deduce perioada reţinerii de 10 ore precum şi perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv, începând cu data de 22.03.2011 până la data de 28.06.2011. În temeiul art. 998, 999 Cod Civil, precum şi în temeiul art. 1000 alin. 2 şi art. 1003 C.civ., obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente G**** G******* la plata sumei de 10100 de lei, reprezentând daune materiale. Respinge cererea părţilor civile la acordarea daunelor morale ca neîntemeiată. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul G**** G******** E******, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 200 de lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş cu titlu onorariu apărător din oficiu. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat, parte responsabilă civilmente, şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.02.2012.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 20.02.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 13.02.2012, termen dat în cunoştinţă inculpatului, părţii responsabile civilmente G**** G*******, părţilor civile I******** A***** S****, I******** O****** D**** şi Iavorschi Andreea şi reprezentantului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, faţă de prevederile art. 291 alin. 3 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, din fila de citare a acestuia din urmă rezultând că citaţia a fost înmânată legal persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei. Apărătorul părţilor civile I******** A***** S****, I******** O****** D**** şi Iavorschi Andreea, va depune cuantumul daunelor morale, defalcat pentru fiecare parte civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 ianuarie 2012.
În baza art. 52 C.proc.penală raportat la art. 47 al.2 C.proc.penală. admite cererea de abţinere. Înaintează dosarul preşedintelui secţiei penale pentru repartizarea ciclică a acestuia Pronunţată in şedinţă publică, azi 11.01.2012
Termen pentru citarea martorului N.L.V. cu mandat de aducere şi a martorilor din reechizitoriu încuviinţaţi, V.A. şi C.S.
Termen pentru citarea martorilor lipsă, B.V.C. şi P.S.C. cu mandat de aducere.
Termen pentru citarea celor doi martori lipsă cu mandat de aducere şi a următorului ,martor încuviinţat din rechizitoriu.
Termen pentru citarea martorului B.V.C. la adresa indicată de DEIP şi a martorului N.L.V. cu mandat de aducere.
Termen pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat, pentru citarea martorului N.L. cu mandat de aducere şi pentru emiterea unei adrese către DEIP pentru martorul B.V. şi prezentarea părţii civile I.A. în vederea audierii.
Termen pentru solicitarea referatului de evaluare pentru inculpat şi pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat.
În temeiul art. 140 C.p.p. raportat la art. 160 ind.h alin. 2 C.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea apărătorului inculpatului de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive. În baza art. 300 ind.2 C.p.p. raportat la art. 160 ind.h alin. 1 C.p.p., constată temeinicia şi legalitatea măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul G.G.E., în prezent aflat în Penitenciarul Timişoara, arestat preventiv prin încheierea nr. 26/22.03.2011 a Judecătoriei Timişoara în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 25/22.03.2011 al Judecătoriei Timişoara. În baza art. 300 ind.2 C.p.p. raportat la art. 160 ind.h alin. 2 C.p.p., menţine starea de arest preventiv a inculpatului G.G.E., urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie verificată înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 30 de zile, respectiv înaintea datei de 31.05.2011. În temeiul art. 6 C.p.p., art. 6 par. 3 lit. b CEDO, art. 24 din Constituţia României, încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului în vederea studierii dosarului şi pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la data de 16 mai 2011, termen dat în cunoştinţă părţii responsabile civilmente G.G., părţilor civile I.A.S. şi I.O.D. şi reprezentantului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, faţă de prevederile art. 291 alin. 3 C.p.p. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, din fila de citare a acestuia din urmă rezultând că citaţia a fost înmânată legal persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei. Se citează inculpatul la Penitenciarul Timişoara, precum şi fiica părţilor vătămate, I.A., pentru a preciza dacă se constituie parte civilă în cauză împotriva inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror, cu privire la menţinerea stării de arest. Pronunţată în şedinţa publică din 2 mai 2011.