M******** M*******
ReclamantC***** M**** E******** P*** P*****
PârâtC******** L**** A* C*** M**** E******** P*** P*****
PârâtP******* C*** M**** E*********** G****** D*** V*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta M******** M******* în contradictoriu cu pârâţii Comuna Mihai Eminescu, Consiliul Local Mihai Eminescu şi Primarul comunei Mihai Eminescu. Anulează Dispoziţia nr. 131 din 13.04.2011 emisă de pârâtul Primarul comunei Mihai Eminescu. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 03.10.2012.
Amână judecarea cauzei epentru a se reveni la relaţiile lipsă de la Comuna Mihai Eminescu.
Amână judecarea cauzei pentru a se reveni la relaţiile lipsă.
Amână judecarea cauzei pentru când se va comunica un exemplar din precizările reclamantei Comunei m.Eminescu ,cu menţiunea de a trimite instanţei documentaţia care a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 131/2011.
Admite cererea de suspendare formulată de reclamanta M******** M******* în contradictoriu cu pârâta Comuna Mihai Eminescu prin primar. Dispune suspendarea executării Dispoziţiei nr. 131 din 13.04.2011 emisă de pârâtă până la soluţionarea de către instanţa de fond a contestaţiei formulată împotriva respectivei dispoziţii. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică in 07 septembrie 2011.
se constată că s-a înaintat cerere de acordare termen din partea reclamantei