Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. În temeiul art. 1491 raportat la art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Motorca Cristian-Vasile, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „Deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi fabricarea ori deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică", prev. şi ped. de art. 25 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a şi 34 Cod penal, pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 20 august 2011 şi până la data de 17 septembrie 2011, inclusiv. În temeiul art. 151 Cod procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul de avocat oficiu, în sumă de 100 lei, se va achita Baroului de Avocaţi Botoşani din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 august 2011, ora 12,00. Admite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta încheierii nr. 34 din 20 august 2011, pronunţată în dosarul nr. 8258/40/2011 al Tribunalului Botoşani – Secţia penală şi în mandatul de arestare preventivă nr. 40 emis în baza sus-menţionatei încheieri, în sensul că se va menţiona corect numele inculpatului, respectiv ,,Motorga”, în loc de ,,Motorca” cum greşit s-a redactat odată cu redactarea acestora. Se vor face menţiuni despre îndreptarea efectuată la sfârşitul încheierii nr. 34 din 20 august 2011, pronunţată în dosarul nr. 8258/40/2011 al Tribunalului Botoşani – Secţia penală şi în actele procedurale emise în baza acesteia. Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 august 2011.