P******* C*********
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul P******* C********* împotriva d.p. nr. 46A din data de 05.04.2011 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 8316/193/2010. Casează în parte atât d.p. mai sus-menţionată, cât şi s.p. nr. 2461/18.10.2010 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosar nr. 8316/193/2010 şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul P******* C********* pentru săvârşirea infracţiunii de conducere autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (în loc de 1 an şi 2 luni închisoare). În temeiul art. 82 Cod penal, stabileşte termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni (în loc de 3 ani şi 2 luni). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.07.2011.