S******** D* P********* D** T********* B*******
Intimat AUTORITATE TUTELARĂA*********** I****
Intimat InculpatS******** I***
Recurent InculpatM******* E******
Intimat InculpatS************ P*** A*** U*** S**** - R***
Intimat Parte vătămată1.Condamnă inculpatul A*********** I**** pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g,i din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, art.75 lit.c şi art.37 lit.a din Codul penal la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.61 din Codul penal revocă liberarea condiţionată cu privire la restul de 231 zile rămas de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.2380/28.11.2007 a Judecătoriei Botoşani, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal. 2. Condamnă inculpatul S******** I*** pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art.26 din Codul penal raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g,i din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2, art.42, art.75 lit.c şi art.37 lit.a din Codul penal la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.61 din Codul penal revocă liberarea condiţionată cu privire la restul de 354 zile rămas de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.2978/27.11.2008 a Judecătoriei Botoşani, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal. Admite acţiunea civilă promovată în cauză de partea civilă I.I. Boambă Dan Botoşani şi obligă inculpaţii A*********** I****, S******** I*** şi M******* E******, cel din urmă în solidar cu părţile responsabile civilmente Mohariuc Gheorghe şi Mohariuc Floarea, să-i achite în solidar daune materiale în cuantum de 1500 lei. Constată că partea civilă S.C. Androx S.R.L. Botoşani a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpaţii A*********** I**** şi S******** I*** să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 600 lei. Onorariile avocaţilor din oficiu în sumă totală de 600 lei se vor avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei ( av. Poiană Lazarec Andreea-delegaţie nr.447/2011 şi av. Ciupercă Sofia-delegaţie nr.448/2011). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 2 aprilie 2012.
amână pronunţarea la data de 02.04.2012.
PROBE
ALTE CAUZE
Instanţa consideră necesar a se face adresă părţii civile S.C. ANDROX SRL să comunice pretenţiile băneşti solicitate în cauză detaliat raportat la cele două fapte pentru care sunt trimişi în judecată inculpaţii, după care va fi luată în discuţie cererea formulată astăzi de partea responsabilă civilmente Mohariuc Gheorghe, cu privire la efectuarea unei expertize contabile în cauză. De asemenea se va trece pe concept şi cita martorul propus de parchet Lupu Marius Cornel, în vederea audierii. Inculpaţii A*********** I**** şi S******** I*** vor fi citaţi în aceeaşi modalitate şi prin afişare la sediul Consiliului local Botoşani conform art. 177 alin. 4 Cod procedură penală.
Instanţa admite solicitarea părţii civile S.C. ANDROX SRL cu privire la acordarea unui termen pentru a depune înscrisuri doveditoare cu privire la pretenţiile solicitate. Se va reveni cu adresă către A.N.P. Bucureşti să comunice dacă inculpaţii A*********** I**** şi S******** I*** se află încarceraţi în vreo unitate de detenţie din ţară, aceştia urmând a fi citaţi în aceeaşi modalitate şi prin afişare la sediul Consiliului local Botoşani conform art. 177 alin. 4 Cod procedură penală. Totodată se vor emite mandate de aducere pe numele acestora.
Instanţa consideră necesar a se face adresă către A.N.P. Bucureşti să comunice dacă inculpaţii A*********** I**** şi S******** I*** se află încarceraţi în vreo unitate de detenţie din ţară, aceştia urmând a fi citaţi şi prin afişare la sediul Consiliului local Botoşani conform art. 177 alin. 4 Cod procedură penală. Se vor face adrese părţilor civile să comunice care sunt pretenţiile care le au în raport de faptele inculpaţilor. Se vor cita din nou părţile responsabile civilmente precum şi inculpatul M******* E******.
Constată admisă cererea de abţinere formulată de preşedintele completului CP6-S.I., în dosarul nr. 8343/193/2011, acesta fiind repartizat aleatoriu completului P 5 – M.M. cu termen de judecată la data de 15 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 16 august 2011.