P****** D******
ReclamantV***** G*******
PârâtV***** S******
PârâtAdmite acţiunea. Constată că reclamantul a cumpărat de la pârâţi un imobil construcţie C1 - magazie construit din cărămidă, edificat în anul 1935, în suprafaţă construită la sol de 268 m.p.,situat pe terenul în suprafaţă de 1199 m.p., în intravilanul comunei Boteni, judeţul Argeş, învecinată la N cu pârâul Băneasa, la E cu C.D. 73, la S cu drum acces şi la V cu Societatea Agricolă Argeşelul. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2011.
Acordă termen la cererea apărătorului reclamantului pentru a depune la dosar factura despre care se face vorbire în procesul verbal încheiat la data de 19.11.2002. Amână judecarea cauzei la 20 mai 2011, termen dat în cunoştinţă reclamantului şi pentru care se citează pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu.Pronunţată în şedinţa publică de la 29 aprilie 2011.
Respinge cererea depusă de reclamantă la dosar prin care solicită emiterea adresei către OCPI – Biroul de Carte Funciară Câmpulung şi acordă termen pentru ca reclamanta să depună la dosar înscrisurile ce i-au fost puse în vedere la termenul anterior, respectiv extras de carte funciară iar în situaţia în care nu există deschisă carte funciară să depună certificat de sarcini şi titlul de proprietate al vânzătorului privind imobilul ce face obiectul acţiunii. Amână judecarea cauzei la 29 aprilie 2011, termen dat în cunoştinţă reclamantului şi pentru care se citează pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu.Pronunţată în şedinţa publică de la 08 aprilie 2011.
Încuviinţează reclamantului în dovedirea acţiunii proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâţilor.Pune în vedere reclamantului prin apărător să depună la dosar extras de carte funciară iar în situaţia în care nu există deschisă carte funciară să depună certificat de sarcini şi titlul de proprietate al vânzătorului privind imobilul ce face obiectul acţiunii. Amână judecarea cauzei la 08 aprilie 2011, termen dat în cunoştinţă reclamantului şi pentru care se citează pârâţii cu menţiunea personal la interogatoriu.Pronunţată în şedinţa publică de la 18 martie 2011.