Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
I.Admite recursul declarat de către inculpatul G.G. Valentin împotriva sentinţei penale 345 din 18.08.2011 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, pe care o casează cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului şi rejudecând: Condamnă pe inculpatul G. G. V., pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Stabileşte în favoarea Baroului de avocaţi Cluj suma de 50 lei onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Marina Raluca, ce se achită din FMJ. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. II.Respinge ca tardiv recursul declarat de partea civilă M.M., împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pe partea civilă M.M. să plătească în favoarea statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare. Respinge cererea privind obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare în sumă de 230 lei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 08 decembrie 2011
Amânare la cererea inculpatului pentru angajarea unui apărător ales. Termen la 08 decembrie 2011.