C****** B***** A*****
Inculpat InculpatC**** V*****
Parte vătămatăÎn baza art. 300 indice 1 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul C B A , domiciliat în sat Vladia, comuna Dragomireşti, jud. Vaslui, cetăţenie română, studii 10 clase, agricultor, fără antecedente penale, arestat preventiv prin Încheierea de şedinţă nr. 32 din data de 7 noiembrie 2011 pronunţată de către judecător Moldovan Georgina din cadrul Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 7877/333/2011 (dosar urmărire penală nr. 3995/P/2011), în baza căreia a fost emis Mandatul de Arestare Preventivă nr. 40/U/07.11.2011, în prezent inculpatul fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a I.P.J. Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1,2 lit. b), c) Cod penal. În baza art. 160 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 300 indice 1 alin. 3 Cod de procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatului C****** B***** A*****. Respinge cererea formulată de inculpatul C****** B***** A*****, prin apărător, de revocare a măsurii arestării preventive, ca nefondată. Legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C****** B***** A*****, urmează a fi verificată periodic, în cursul judecăţii, înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 160b alin. 1 Cod de procedură penală. Măsurile se vor comunica administraţiei locului de detenţie, care au obligaţia de a le aduce la cunoştinţa inculpatului. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 noiembrie 2011, ora 13.05.