C***** F******
Recurent inculpatN***** R*****
Intimat inculpatI**** E******
Intimat INCULPATI***** E******
Intimat inculpatC****** S****
Intimat inculpatÎn temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de inculpatul C.F.împotriva sentinţei penale nr. 1119/11.04.2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 839/325/2011. Casează sentinţa penală recurată şi rejudecând: În temeiul art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică din două infracţiuni prevăzute de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.p. cu 33 C.p. în infracţiunea prev. de art. 208 alin. 1 raportat la art.209alin. 1 lit. a, g şi i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 3201 alin. 7 C.p.p. În temeiul art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a, g şi i C.p. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.p. şi art. 3201 alin. 7 C.p. condamnă inculpatul c.F., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În temeiul art. 83 alin. 1 şi art. 864 alin. 1 C.p. dispune executarea în întregime a pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale recurate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 350 C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 88 C.p. deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la data de 11.04.2011 la zi. În temeiul art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 24.08.2011.
Hotarare 1264/2011 din 24.08.2011pentru ca inculpatul să-şi angajeze apărător ales. În baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. 3 C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului – recurent C***** F******, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 17.09.2011. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iulie 2011.
În baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., menţine starea de arest a inculpatului C***** F******, urmând ca legalitatea şi temeinicia acestei măsuri să fie examinată înainte de expirarea termenului de 60 de zile. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06 iunie 2011