Dosar 8406/190/2011 din 29.07.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8406/190/2011
Data dosar:
29.07.2011
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.10.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Încheiere

    Îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei penale nr. 1241/2011 a Judecătoriei Bistriţa, pronunţată în dosarul penal nr. 8406/190/2011, în sensul că, la contopirea pedepselor (alin. 3 din dispozitiv) se va înlocui: „ contopeşte pedepsele de 9 luni şi respectiv 10 luni închisoare” în loc de „ contopeşte pedepsele de 8 luni şi respectiv 9 luni închisoare”, cum din eroare a fost consemnat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Îndreptarea se va opera în ambele exemplare ale sentinţei. Prezenta încheiere face parte integrantă din Sentinţa penală nr. 1241/2011 a Judecătoriei Bistriţa, pronunţată în dosarul penal nr. 8406/190/2011. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de azi , 13.10.2011.

  • Sedinta din data de 22.09.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul Z.S., pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art.320 ind.1 Cod pr. pen, la pedeapsa de 9 luni închisoare. Condamnă pe inculpatul Z. S , pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste 0,80%o alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod pr. penală, la pedeapsa de 10 luni închisoare. În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. b Cod penal, constată concursul de infracţiuni şi pe cale de consecinţă în baza art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele de 8 luni şi respectiv 9 luni închisoare stabilite pentru infracţiunile concurente, în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a şi lit. b Cod Penal. Conform art. 81 şi 82 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului şi implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, sens în care stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul Penal. Stabileşte în favoarea avocatului Precub Ilie, suma de 200 lei cu titlu de onorariu avocat desemnat din oficiu. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariu avocat desemnat din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2011.

  • Sedinta din data de 15.09.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru termenul de judecată din data de 22 SEPTEMBRIE 2011 .

Flux dosar


Actualizare GRPD