S* T**** A********* S**
Intimat ReclamantS* C** V****** S*
Recurent Pârâts. com. 8413 Admite cererea. Dispune anularea facturii nr. 3108078621 din 31.03. 2011 emisă de pârâtă, urmând ca aceasta să emită o nouă factură cu valoare reală a consumului reclamantei. Obligă pârâta la cheltuieli de judecată către reclamantă în valoare de 3355, 2 lei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.02. 2012 la Judecătoria Tg-jiu.
21.02.2012
Emiterea unei adrese către expertul Dobrota Daniel – Sorin, cu domiciliul în Tg-Jiu, str. Lalelelor nr. 2-4, jud. Gorj, pentru a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză, având ca obiective: - să se stabilească, în funcţie de consumatorii existenţi şi de declaraţiile martorilor care ar putea fi consumul real de energie electrică în vederea stabilirii contravalorii energiei electrice consumate - să se stabilească dacă contorul reclamantei funcţionează corect, înregistrările efectuate de acesta fiind credibile; - să se stabilească dacă respectivul contor a înregistrat în mod real consumul facturat de pârâte în sarcina reclamantei - valoarea instalaţiei interioare - determinarea puterii instalate a consumatorilor - evaluarea corectitudinii înregistrării consumului real de energie electrică de aparatul de înregistrare şi măsurare a consumului electric. De asemenea, în adresă se va comunica faptul că a fost achitat onorariu de expert în cuantum de cuantum de 600 lei, de către reclamantă cu chitanţa seria TTF nr. 4457077 din data de 25.11.2011. În temeiul art. 155 ind. 1 C.pr. civ., suspendă judecata în cauză, până la efectuarea raportului de expertiză de către expertul Nistor Paul. Cu recurs pe toată perioada suspendării cauzei. În temeiul art. 155 ind. 1 C.pr. civ., suspendă judecata în cauză Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.12.2011, la Judecătoria Tg-Jiu, jud. Gorj
Incheiere suspendare din 06.12.2011Numeşte ca expert în cauză în specialitatea construcţii pe d-l Preoteasa Nicolae, se va stabili onorariu de expertiză în cuantum de 700 lei în sarcina reclamantei, pune în vedere apărătorului reclamantei, să facă dovada achitării onorariului de expert până la termenul de judecată următor. Emiterea unei adrese către d-l expert Preoteasa Nicolae, pentru a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, în vederea efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză, având ca obiective: - să se identifice construcţiile la care reclamanta s-a obligat prin antecontract încheiat cu autoarea părţilor. - să se identifice construcţiile realizate până în prezent de reclamantă şi să se stabilească dacă au fost respectate obligaţiile asumate prin antecontract, în ce măsură şi, eventual, ce anume nu s-a realizat. Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen pentru data de 06.12.2011, părţile primind termen în cunoştinţă Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.11.2011 la Judecătoria Tg-Jiu.
S-a acordat termen pentru administrarea probatoriului.
S-a acordat termen pentru a se face dovada îndeplinirii procedurii concilierii.
Acordă termen la data de 27.09.2011.
S-a acordat termen pentru lipsă de apărare.
S-a acordat termen pentru observarea întâmpinării.