U**** T****** C******
InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Parte vătămatăA****** N******** D* A*********** F******* P*** D******* G******* A F********* P************
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul U**** T****** C****** pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 cod penal, în condiţiile art. 74 al. 1 lit. a, c Cod penal, art. 76 al. 1 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare cu suspendare. Atrage inculpatului atenţia asupra consecinţelor comiterii unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare, prevăzute de art. 83 Cod penal. Admite acţiunea civilă exercitată de Ministerul Finan?elor Publice- Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală ?i obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 10.192 lei, (sumă ce se va actualiza la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor prevăzute de Codul de procedură fiscală), cu titlu de despăgubiri civile. Instituie sechestrul asigurator, până la concurenţa sumei de 10.192 lei, asupra cotei de 3/16 ce-i revine inculpatului din apartamentul nr. 50 situat în Piatra Neamţ, bd. Decebal, nr. 76, bl. 75, ap. 50, în suprafaţă de 55,55mp.
Hotarare 597 din 03.12.2012Amână pronunţarea cauzei la data de 3.12.2012.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.11.2012Amână pronunţarea cauzei la data de 23.11.2012.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2012Alte cauze
Incheiere de sedinta din 14.09.2012Lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 25.05.2012Alte cauze
Incheiere de sedinta din 13.04.2012Alte cauze
Incheiere de sedinta din 03.02.2012