M*** G*******
InculpatCondamnă pe inculpatul M.G.pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 modif. şi completată, cu aplic. art. 37 lit. „a” Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Constată că această infracţiune a fost comisă în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate stabilit pentru pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin S.P. nr. 547/29.10.2007 (rămasă definitivă prin neapelare la data de 12.11.2007) a Judecătoriei Alba Iulia. În baza disp. art. 83 alin. 1 Cod penal, revocă beneficiul suspendării condiţionate acordat prin sentinţa sus menţionată, dispunând executarea în întregime şi alăturat a celor două pedepse – de 1 an şi 6 luni închisoare şi de 3 ani închisoare - respectiv a unei pedepse finale de 4 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie. Face aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 al.1 lit. „a” Teza II-a şi lit. „b” C.penal. Obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.11.2011.
Amana pronuntarea la data de 03.11.2011, în vederea deliberarii si a formularii de concluzii scrise de partile interesate
- administrare probe;
administrare probe- audiere martori
audiere martori
pentru pregătirea apărării
-cerere de amanare