B**** M****
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul B**** M**** , deţinut în Penitenciarul Giurgiu. În temeiul art. 450 din Codul de Procedură Penală raportat la art. 59 şi urm. C.pen liberează condiţionat pe condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 322/1997 emis de Tribunalul Bucuresti pentru pedeapsa de 20 (douazeci) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 210/1996 pronunţată de aceeaşi instanţă. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţia art. 61 C.pen. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului oficiu Militaru Andrei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare.