M***** F******
ReclamantM***** C********
PârâtD***** J*************
PârâtL**** R************
PârâtP**** M***************
PârâtCauză soluţionată in cameră de consiliu prin hotârârea nr. 1207/22 octombrie 2012 pronunţată în condiţiile art. 271 alin. 3 Cod procedură civilă
Incheiere de sedinta din 30.10.2012Consfinţeşte învoiala părţilor, reclamanta M***** F****** şi pârâţii M***** C********, D***** J*************, L**** R************, P**** M*************** şi Lincă Marian, înfăţişată în înscrisul denumit „tranzacţie” încheiat la data de 19 octombrie 2012 la sediul Judecătoriei Curtea de Argeş. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 octombrie 2012.
Amână judecata, la cererea părţilor, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, prin încheierea unei eventuale tranzacţii. Prorogă discutarea raportului de expertiză depus la dosar şi a obiecţiunile depuse cu privire la acesta, la termenul următor. Amână judecata la data de 30 Octombrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 Septembrie 2012.
Admite cererea părţilor de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de completarea raportul de expertiză tehnică judiciară întocmită de către experta Mandu Lidia. Pune în vedere părţilor să depună la dosar, în scris, eventualele obiecţiuni, până la termenul următor de judecată. Se revine cu adresă către experta Mandu Lidia pentru a depune la dosar raportul de expertiză tehnică-judiciară completat, în original. Amână judecata la data de 11 septembrie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 iulie 2012.
Încuviinţează, în parte, obiecţiunile formulate de către părţi la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către experta Mandu Lidia şi dispune completarea lucrării potrivit obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 24 ianuarie 2012, urmând ca experta să întocmească o nouă variantă de lotizare, astfel încât bunurile din masa succesorală, să fie atribuite în natură în ambele loturi, astfel: cota de 1 din construcţie în lotul reclamantei şi cota de 1 din teren în lotul pârâţilor, urmând a se face echilibrarea loturilor prin sultă, dacă este cazul. În ceea ce priveşte întinderea terenului ce face obiectul lotizării, se apreciază că schiţa (f. 188 dosar) întocmită de către experta desemnată în cauză, este corespunzătoare, urmând a fi avută în vedere la întocmirea variantei de lotizare dispuse, cu modificarea căii de acces către construcţia C1, aceasta urmând să aibă o lăţime de cel puţin 3 m. Pune în vedere expertei să menţioneze expres, care este distanţa de la construcţiile C2 şi C3 până la linia ce a devenit hotarul între loturi. Se va emite adresă expertei pentru a se deplasa din nou în teren, numai în situaţia în care nu a realizat toate măsurătorile necesare, cu citarea legală a părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 208 Cod procedură civilă. Amână judecata la data de 10 iulie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iunie 2012.
În baza art. 209 Cod procedură civilă, admite cererea părţilor de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit şi depus de către experta desemnată în cauză, Mandu Lidia. Pune în vedere părţilor să depună eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică, până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 12 iunie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2012
Se revine cu adresă la experta Mandu Lidia pentru întocmirea lucrării cu deplasarea din nou în teren, după citarea legală a părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 208 Cod procedură civilă, urmând a avea în vedere şi voinţa părţilor în situaţia în care acestea ajung la o înţelegere cu privire la amplasarea şi întinderea loturilor atribuite. Se va emite adresă la Biroul Local de Expertize Tehnice, Juridice şi Contabile, de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a lua măsurile necesare în vederea realizării lucrării de către expert în conformitate cu prevederile art. 208-209 Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei la data de 29 mai 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 aprilie 2012.
Admite cererea de amânare a judecăţii cauzei formulată în scris de către experta Mandu Lidia. Se revine cu adresă la experta Mandu Lidia pentru întocmirea lucrării cu deplasarea din nou în teren, după citarea legală a părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 208 Cod procedură civilă, urmând a avea în vedere şi voinţa părţilor în situaţia în care acestea ajung la o înţelegere cu privire la amplasarea şi întinderea loturilor atribuite. Amână judecata cauzei la data de 03 aprilie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 februarie 2012.
Încuviinţează obiecţiunile formulate de către părţi la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către experta Mandu Lidia, şi dispune completarea lucrării potrivit obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 19 octombrie 2011, urmând ca experta să întocmească mai multe variante de lotizare, astfel încât terenul să fie atribuit în natură, în ambele loturi, cu evitarea sau diminuarea sultei, fiecărui lot atribuindu-i-se terenul de sub construcţiile pe care le stăpâneşte (inclusiv cele care nu fac obiectul partajului), cu asigurarea căii de acces la drumul public, pentru fiecare lot. Se va emite adresă expertei pentru a se deplasa din nou în teren, după citarea legală a părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 208 Cod procedură civilă, urmând a avea în vedere şi voinţa părţilor în situaţia în care acestea ajung la o înţelegere cu privire la amplasarea şi întinderea loturilor atribuite. Amână judecata cauzei la data de 14 februarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 ianuarie 2012
În baza art. 209 Cod procedură civilă, admite cererea părţilor de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză tehnică judiciară întocmită de experta Mandu Lidia. Pune în vedere părţilor să depună la dosar, în scris, eventualele obiecţiuni până la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei la data de 24 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 ianuarie 2012.
Admite cererea doamnei expert Mandu Lidia de amânarea a acauzei pentru a efectua lucrarea. Se revine cu adresă la doamna expert Mandu Lidia, pentru a efectua lucrarea până la următorul termen de judecată. Se revine cu adresă la Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a lua măsurile necesare depunerii lucrării până la termenul următor de judecată Amână judecarea cauzei la 10 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 noiembrie 2011.
Numeşte pe doamna expert Mandu Lidia pentru a efectua expertiza de specialitate pentru formarea loturilor. Se va emite adresă expertei prin care i se va aduce la cunoştinţă să întocmească mai multe variante de lotizare care să aibă în vedere opţiunile părţilor, cotele ce le revin din moştenire şi modalitatea de stăpânire, conform art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, fiecărui lot urmând a i se asigura cale de acces. La întocmirea lucrării va prelua şi concluziile expertului constructor. Stabileşte un onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 500 lei în sarcina reclamantei. Se emite adresă la Biroul local pentru expertize tehnice prin care se va încunoştinţa despre numirea expertului. Amână judecarea cauzei la 30 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 noiembrie 2011.
Amână judecata la 9 noiembrie 2011, sala 2. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 octombrie 2011.
În baza art. 209 Cod procedură civilă, admite cererea părţilor de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de completarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmită de experta Mandu Lidia. Pune în vedere părţilor să depună la dosar, în scris, eventualele obiecţiuni până la următorul termen de judecată. Se revine cu adresă către experta Mandu Lidia pentru a depune la dosar originalul lucrării transmise prin fax la data de 03 octombrie 2011. Prorogă discutarea completării raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Alexandru Căpăţână la aceeaşi termen de judecată cu expertiza întocmită experta Mandu Lidia. Amână judecata cauzei la data de 19 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 octombrie 2011
Ia act că obiectul partajului îl constituie doar imobilul casă C. 1 şi terenul în suprafaţă de 250 m.p. În baza art. 137 Cod procedură civilă, uneşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei cu fondul, excepţie invocată de pârâtul Lincă Marian. Se revine cu adresă către expertul Căpăţână Alexandru pentru a realiza o schiţă a construcţiei C.1, urmând să identifice şi să evidenţieze pe schiţă căile de acces la această construcţie; să numeroteze încăperile care o compun; să precizeze dacă această construcţie este comod partajabilă în natură, iar în caz afirmativ să menţioneze căile de acces pentru fiecare unitate locativă; Admite cererea expertului Alexandru Căpăţână privind suplimentarea onorariului provizoriu cu suma de 200 lei, constatând că această sumă a fost achitată de pârâtul M***** C********. Se revine cu adresă către experta Mandu Lidia pentru a efectua lucrarea pâră la termenul următor de judecată. Se revine cu adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a lua măsurile necesare în vederea depunerii lucrării până la termenul următor de judecată şi pentru a se aduce la cunoştinţă că onorariul provizoriu pentru expertul Alexandru Căpăţână a fost suplimentat cu suma de 200 lei. Se citează pârâta L**** R************. Amână judecarea cauzei la 05 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 septembrie 2011.
Se revine cu adrese către experţii Căpăţână Alexandru şi Mandu Lidia pentru a efectua lucrările pâră la termenul următor de judecată, comunicându-li-se totodată că onorariile provizorii au fost achitate. Se revine cu adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a lua măsurile necesare în vederea depunerii lucrărilor până la termenul următor de judecată. Se citează pârâta L**** R************. Amână judecarea cauzei la 07 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 iunie 2011.
În baza art. 167 - 168 Cod procedură civilă, încuviinţează probele solicitate de părţi, respectiv: proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor şi efectuarea unor expertize de specialitate construcţii şi topografie, şi proba cu înscrisuri şi cu interogatoriu reclamantei, pentru pârâţi. În baza art. 201 Cod procedură civilă, dispune efectuarea unei expertize de specialitate construcţii, cu următoarele obiective: - identificarea şi evaluarea imobilelor construcţii în litigiu; - să se stabilească modul de folosinţă al imobilelor construcţii şi anul edificării acestora, precum şi dacă există sau nu autorizaţii de construire. În baza art. 202 Cod procedură civilă, numeşte expert constructor, prin tragere la sorţi, pe domnul Căpăţână Alexandru, căruia îi stabileşte un onorariu provizoriu în sumă de 600 lei, ce va fi achitat de reclamantă. În baza art. 201 Cod procedură civilă, dispune efectuarea unei expertize de specialitate topografie, cu următoarele obiective: - identificarea în schiţă şi vecinătăţi a terenului în litigiu; - evaluarea terenului în litigiu; - stabilirea categoriei de folosinţă a terenului şi a modului de stăpânire. În baza art. 202 Cod procedură civilă, numeşte expert topograf, prin tragere la sorţi, pe doamna Mandu Lidia, căreia îi stabileşte un onorariu provizoriu în sumă de 600 lei, ce va fi achitat de reclamantă. Se emit adrese experţilor Căpăţână Alexandru şi Mandu Lidia pentru a se prezenta la instanţă în vederea studierii dosarului, urmând a efectua lucrările potrivit obiectivelor stabilite prin prezenta încheiere şi cu respectarea dispoziţiilor art. 208 – 209 Cod procedură civilă. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a se comunica numirea experţilor Căpăţână Alexandru şi Mandu Lidia în prezenta cauză şi pentru a lua măsurile necesare în vederea depunerii lucrărilor până la termenul următor de judecată. Pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării onorariilor provizorii pentru experţi în termen de 5 zile, sub sancţiunea prevăzută de art. 155 indice 1 Cod procedură civilă. Se citează părţile cu menţiunea chemării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 01 iunie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 mai 2011.
În baza art. 96 Cod procedură civilă, admite cererea reclamantei de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârâtul Linca Marian. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar încheierea emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale şi declaraţiile menţionate în cuprinsul certificatului de moştenitor nr. 21/25 ianuarie 2001 cu privire la renunţarea la succesiunea defunctului Mircea Pascu. Se citează pârâtul Linca Marian cu menţiunea de a depune la dosar dovada susţinerilor din întâmpinare, respectiv a renunţării reclamantei şi pârâţilor M***** C******** şi Donoiu Julieta la succesiunea defunctului Mircea Pascu. Se citează pârâtele Linca Raluca-Roxana şi P**** M***************. Amână judecarea cauzei la 18 mai 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 aprilie 2011.