S********* L**** I******* C***** D* A***** R********** P*** P********* B***** I**
PetentAdmite cererea. Constată reprezentativitatea SINDICATULUI LIBER IPEE CURTEA DE ARGEŞ în cadrul S.C. IPEE-ATI S.A. Dispune înscrierea în Registrul special al instanţei a modificării intervenite cu privire la sediul Sindicatului Liber IPEE Curtea de Argeş, din str. Albeşti, nr. 14, Curtea de Argeş în str. Albeşti, nr. 5, judeţul Argeş Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 aprilie 2011.
Se emite adresă petentului Sindicatul Liber I.P.E.E. Curtea de Argeş, punându-i-se în vedere să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 17 alin. 1 lit. c din Lega nr. 130/1996, respectiv că numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin o treime din numărul salariaţilor unităţii. Se va cita petentul. Amână judecarea cauzei la 18 aprilie 2011. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2011.