H********* D*****
PetentI************ J******* D* P****** S******
IntimatT****** L****
IntervenientAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul H********* D***** în contradictoriu cu intimatul I************ J******* D* P****** S******. Dispune înlocuirea sancţiunilor contravenţionale aplicate, respectiv a amenzii de 402 lei şi a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile, aplicate prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 7763267 din data de 29.08.2011 emis de către intimat, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.03.2012.
Amână pronunţarea la data de 02.03.2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.02.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 24.02.2012 pentru când se vor cita intimatul, intervenientul şi asigurătorul iar martora Coroamă Liuţa şi cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.01.2012.
Încuviinţează pentru petent proba testimonială cu martora Coroamă Liuţa. Amână judecarea cauzei la data de 20.01.2012 pentru când se vor cita martorul, intervenientul, asigurătorul şi intimatul. Pronunţată în şedinţă publică azi 2.12.2011.
Modifică citativul în sensul că petent este H********* D***** şi nu Hurmuzachi Daniel. Introduce în cauză în calitate de intervenient pe numitul T****** L**** şi în calitate de asigurător SC Omniasig Viena Insurance Group SA. Amână judecarea cauzei la data de 2.12.2011 pentru când se vor cita intervenientul şi asigurătorul cu menţiunea de a îşi preciza poziţia şi intimatul. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.10.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 28.10.2011 pentru când se va cita intimatul. Pronunţată în şedinţă publică azi 30.09.2011.