C***** G******* A*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***** R*****
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul C. G. A., împotriva procesului verbal de contravenţie, seria CC, nr.8608390/01.05.2011, întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş - Biroul Rutier. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Ianuarie 2012.
Admite cererea formulată de apărătoarea petentului şi acordă termen pentru lipsa martorilor încuviinţaţi la termenul anterior. Se citează martorii propuşi de petent, potrivit disp.art.188 Cod proc.civilă, cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 06.01.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp.art.153 alin.1 Cod proc.civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2011.
Admite în totalitate probele solicitate de petent, prin apărător, respectiv proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori, pe teza probatorie a dovedirii situaţiei de fapt. Pune în vedere petentului, prin apărător, să depună la dosar toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în cauză, în situaţia în care mai deţine şi alte înscrisuri cu excepţia celor aflate deja la dosar. Se citează martorii propuşi de petent la adresele indicate la fila 4 Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, potrivit disp.art.153 alin.1 Cod proc.civilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2011