M***** M***********
Intimat InculpatSentinţa penală nr.398 din 10.X.2012 - În baza art.290 alin.1 Cod penal, condamnă pe inculpatul MITRAN MAXIM OVIDIU, la câte 5 luni închisoare, pentru fiecare din cele două fapte săvârşite la 16.I.2008 (atestare falsă contract de comodat nr.270/2008) şi, respectiv, la 10.IV.2008 (atestare falsă contract de comodat nr.416/2008). În temeiul dispoziţiilor art.33 lit.a raportat la art.34 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 luni închisoare, cu aplicarea art.71 – 64 lit.a teza aII-a, lit.b şi lit.c Cod penal. În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în temeiul dispoziţiilor art.82 Cod penal, stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 5 luni pentru inculpat. În baza art.359 Cod procedură penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal. În baza art.71 alin.5 Cod procedură penală, pe durata suspendării condiţionate a pedepsei de 5 luni închisoare, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art.348 Cod procedură penală, dispune desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate de inculpat. În baza art.190 alin.1 Cod procedură penală, dispune restituirea cheltuielilor de transport, în sumă de 130,98 euro, în echivalentul în lei, calculat la cursul BNR din ziua plăţii, către martorul CROITORU ALINA CLAUDIA, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat, în conformitate cu art.190 alin.5 din Codul de procedură penală. Obligă inculpatul la 1200 lei, cheltuielile judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.X.2012.
Amână pronunţarea la data de 10.10.2012.
Amână pronunţarea la data de 3.10.2012.
Amână pronunţarea la data de 26 sept 2012.
pentru a se cita inculpatul si martora
pt continuitatea completului
În vederea audierii martorei Croitoru Alina Claudia.
lipsa inculpatului şi citarea martorilor din acte în vederea audierii
pt peregătirea apărării
pt pregătirea apărării
lipsă procedură
pt citarea inculpatului în vederea audierii