N***** N******
Inculpat InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul NN, împotriva Încheierii penale fără număr din data de 7 noiembrie 2011 a Tribunalului Cluj, pe care o casează în întregime şi rejudecând: Admite cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul NN şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.. Pe durata liberării provizorii pe cauţiune, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita judeţului Cluj, decât în condiţiile stabilite de instanţa; b) să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la Poliţia mun. Cluj-Napoca, conform programului de supraveghere pe care organul de poliţie îl va stabili sau ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. f) să nu intre în contact direct sau indirect, în nicio modalitate cu martorii din dosar. g) să nu exercite funcţia de director la nicio instituţie de învăţământ. Atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Înlătură dispoziţia privind restituirea cauţiunii. Stabileşte suma de 26 lei onorariu parţial pentru apărător din oficiu, av Puşcă Alina, sumă ce se va avansa din FMJ. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2011.