M******* A****** M*******
Petent PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***** P******* R******
IntimatRespinge plângerea. Irevocabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru petenta Militaru Adriana Mădălina proba testimonială cu un martor. Pune în vedere petentei prin apărător să depună la dosarul cauzei lista cu numele şi domiciliile martorilor în vederea audierii, în termen de 5 zile, sau să-l aducă necitat aşa cum s-a obligat, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 170, alin. 3 C.proc.civ. Pentru celeritatea soluţionării cauzei, în conformitate cu disp. art. 188, alin. 1 şi 3 C.proc.civ., va dispune citarea martorului propus de petentă şi cu mandat de aducere fără însoţitor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 28.09.2011 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2011.
Admite cererea de abţinere. Înaintează cauza compartimentului Registratură în vederea repartizării aleatorii. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.03.2011.
Respinge plângerea formulată de petenta MAM, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 4984221/04.01.2010, emis de intimatul I************ D* P****** A* J******** A**** - B***** P******* R****** cu sediul în mun. Pitesti, jud. Argeş. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Aprilie 2010