Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
8787/327/2011 HOT. 8.05.2012 În baza art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a), e) şi g) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, art. 74 lit. c) Cod penal şi art. 3201 Cod procedură penală, condamnă inculpatul Bârcă-Ilie Săvel, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt în formă calificată, în stare de recidivă postexecutorie. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi lit. b, pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii preventive, de 24 ore. În baza art. 1349 alin. 1, art. 1357 Noul Cod civil, raportat la art. 14 Cod procedură penală, constată că partea vătămată nu a formulat pretenţii civile, întrucât prejudiciul a fost recuperat. În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.200 lei, din care suma de 800 lei este aferentă urmăririi penale. Dispune avansarea sumei de 300 lei din fondurile Baroului Tulcea către apărătorul desemnat din oficiu pentru faza de judecată Naciadi Aurelia, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 15/6.01.2012 şi a sumei de 600 lei către apărătorul desemnat din oficiu pe parcursul urmăririi penale, avocat Stoica Aurelia. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi procuror şi de la comunicare pentru partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.05.2012.
Amână pronunţarea la 8 mai 2012.
Disjunge cauza privind pe inculpatul Marcov Adrian şi acordă termen în dosarul nou format, nr. 2870/327/2012, la data de 13 august 2012, Completul P6. Cu drept de atac odată cu fondul. În prezenta cauză, referitor la inculpatul Bârcă Ilie Săndel, amână pronunţarea la data de 7 mai 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 30 aprilie 2012.
Amână cauza pentru lipsa inculpaţilor