S* K**** F****** S**
ReclamantS* N******* S**
PârâtRespinge acţiunea Admite cererea reconvenţională
Hotarare 10913/2012 din 20.11.2012Amână pronunţarea la 20.11.2012
Amână pronunţarea la 13.11.2012
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei întrucât se află în concediu de odihnă.
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar.
Având în vederea cerea în probaţiune formulată de reprezentantul pârâtei, cu privire la proba cu interogatoriul pârâtei, instanţa o va încuviinţa, în temeiul art. 218 Cod procedură civilă,
Repune cauza pe rol pemtru data de 10.04.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 03.02.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 30.01.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 24.01.2012.
Pentru a se cita reclamanta-pârâtă, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.319,67 lei şi timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată şi pârâta-reclamantă, cu menţiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.386,9 lei şi timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii reconvenţionale ca netimbrată,