C***** I***
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art.3201 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C.I la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a-II-a, şi b Cod penal, respectiv: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni , care constituie termen de încercare stabilit potrivit art. 82 alin.1 Cod penal. În baza art.71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 560 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
Amână pronunţarea pentru data de 19.10.2011