B**** G*******
InculpatB** V*****
Parte civilăÎn temeiul art. 208 alin. 1 C.p., cu aplic. 37 alin. 1 lit. b C.p. condamnă pe inculpatul B.G în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, la pedeapsa de: - 1 an şi 3 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt, în regim privativ de libertate prev. de art. 57 C.p. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit b) Cod penal pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală rap. la art. 998, 999 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă B. V. şi obligă inculpatul B. G. să plătească părţii civile suma de 4000 lei cu titlu de despăgubiri. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei cu titlu onorariu apărători din oficiu în cursul urmăririi penale şi a judecăţii. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din 06.02.2012.
Citarea inculpatului doar prin afişare la C.L.M Timişoara Încuviinţează proba testimonială solicitată de procuror cu martorii din rechizitoriu. Citarea martorilor din rechizitoriu cu mandat de aducere pentru următorul termen de judecată. Omite de la audiere martorii asistenţi menţionaţi în considerentele încheierii de şedinţă, cu aplic. art. 327 al.3 C.p.p. Încuviinţează cererea de reexaminare formulată de către comandantul Secţiei II Poliţie Rurală Cărpiniş cu privire la plata amenzii judiciare dispusă prin încheierea de şedinţă a termenului de judecată din 28.11.2011 şi-l exonerează pe acesta de la plata amenzii judiciare. Amână judecarea cauzei la 06.02.2012 Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.01.2012
Citarea inculpatului pentru următorul termen de judecată, atât la adresa cunoscută cu mandat de aducere cât şi prin afişare la C.L.M Timişoara. În temeiul art. 198 alin. 1 C.proc.penală sancţionează comandantul Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş cu amendă judiciară în cuantum de 1000 lei. Cu drept de scutire sau de reducere a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri, conform art. 199 alin. 2 C.proc.penală. Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2012 Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.11.2011.
Citarea inculpatului pentru următorul termen de judecată, atât la adresa cunoscută cu mandat de aducere cât şi prin afişare la C.L.M Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.10.2011.
Citarea inculpatului pentru următorul termen de judecată, atât la adresa cunoscută cu mandat de aducere cât şi prin afişare la C.L.M Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.10.2011.
Citarea inculpatului pentru următorul termen de judecată, atât la adresa cunoscută cu mandat de aducere cât şi prin afişare la C.L.M Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 03.10.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.08.2011.
Ia act de constituirea de parte civilă Citarea inculpatului pentru următorul termen de judecată, atât la adresa cunoscută cât şi prin afişare la C.L.M Timişoara. Amână judecarea cauzei la data de 12.08.2011 Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.06.2011.