Dosar 891/33/2011 din 01.07.2011

obligaţia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 891/33/2011
Data dosar:
01.07.2011
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
obligaţia de a face
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.11.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul 13F
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MECTS. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii BA, BE, FIV, LLF, ME, GL, MMM, FN, FIF, CSA în contradictoriu cu pârâţii USH şi MECTS şi în consecinţă: Obligă pârâta USH să elibereze în favoarea reclamanţilor Diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă (foaia matricolă) în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe. Obligă pârâta USH să restituie reclamanţilor originalul diplomei de bacalaureat şi a celorlalte diplome şi atestate depozitate cu ocazia înscrierii la cursurile organizate de aceasta. Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor daune interese şi a unei amenzi civile precum şi cele referitoare la recunoaşterea titlului de licenţiaţi şi la individualizarea unităţii specializate producătoare de tipizate, ca neîntemeiate. Admite în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta USH în contradictoriu cu MECTS şi în cosnecinţă: Obligă chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomei de licenţă şi a suplimentului de diplomă pentru reclamanţi în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a prezentei sentinţe. Respinge capătul de cerere privind obligarea chematei în garanţie la plata amenzii civile, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 4.11.2011.

  • Sedinta din data de 28.10.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul 13F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 4.11.2011

  • Sedinta din data de 07.10.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul 13F
  • Amână cauza

    T. 28.10.2011, pentru comunicarea cererii de chemare în garanţie.

  • Sedinta din data de 16.09.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul 13F
  • Amână cauza

    T. 7.10.2011, pentru comunicarea înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată cu pârâta Univ. S.Haret.

Flux dosar


Actualizare GRPD