C******** V********
ReclamantC******** A****
PârâtAdmite excepţia prematurităţii invocată din oficiu. Respinge acţiunea formulată de reclamanta C******** V******** în contradictoriu cu pârâtul C******** A****, ca prematur introdusă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.10.2012.
Se va emite adresă către Asociaţia de Proprietari nr.44 Suceava să ne înainteze în copie, listele de plată din ianuarie 2009 şi până în prezent şi chitanţele cu care s-a achitat contravaloarea cheltuielilor comune, sub sancţiunea amendării.
Se va emite adresă către Asociaţia de Proprietari nr.44 Suceava să ne înainteze în copie, listele de plată din ianuarie 2009 şi până în prezent şi chitanţele cu care s-au achitat contravaloarea cheltuielilor comune
În temeiul art.167 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului şi proba cu martora Rîşca Violeta care va fi citată la adresa indicată.
Reţine pentru soluţionare cererea de ajutor public judiciar. Pentru a fi soluţionată cererea de ajutor public judiciar,
Ia act că reclamanta C******** V******** a formulat cerere de ajutor public judiciar. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar adeverinţă de venit/cupon de pensie şi declaraţie pe propria răspundere că nu a beneficiat de ajutor public judiciar în ultimele 12 luni. Se va emite adresă pentru efectuarea unei anchete sociale privind situaţia materială a reclamantei. Se vor emite adrese către D.G.F.P Suceava şi către Casa Judeţeană de Pensii Suceava pentru a ne comunica veniturile reclamantei.