Dosar 8943/62/2011 din 06.07.2011

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8943/62/2011
Data dosar:
06.07.2011
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2016 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea de chemare in judecată formulată şi precizată de reclamantul O******** I***, în contradictoriu cu pârâta S.C. Internaţionale Transporte POPOVICI SRL, prin reprezentat legal, şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantului O******** I*** suma de 356,79 lei net, reprezentând drepturi salariale neacordate, aferente perioadei 2010-2011, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Respinge acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M***** O***** C*****, în contradictoriu cu pârâta S.C. Internaţionale Transporte POPOVICI SRL, prin reprezentat legal, ca nefondată. Admite, în parte, cererea reconvenţională formulată şi precizată de pârâta reclamantă reconvenţional S.C. Internaţionale Transporte POPOVICI SRL, prin reprezentat legal, în contradictoriu cu reclamanţii pârâţii reconvenţionali: O******** I*** şi M***** O***** C*****, şi, în consecinţă: Obligă reclamantul - pârât reconvenţional O******** I*** să plătească pârâtei - reclamant reconvenţional suma de 2.600,00 euro reprezentând diurnă încasată necuvenit şi suma de 5.929,94 euro reprezentând c/valoare depăşire carburant. Obligă reclamantul - pârât reconvenţional M***** O***** C***** să plătească pârâtei - reclamant reconvenţional suma de 1.600,00 euro reprezentând diurnă încasată necuvenit şi suma de 8493,27 euro reprezentând c/valoare depăşire carburant. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Obligă reclamanţii - pârâţi reconvenţionali să plătească pârâtei -reclamant reconvenţional câte 2.475 lei fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu experţi. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.01.2016.

    Hotarare 79/2016 din 27.01.2016
  • Sedinta din data de 20.01.2016 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 27.01.2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2016
  • Sedinta din data de 13.01.2016 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea în cauză la data de 20.01.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2016
  • Sedinta din data de 10.11.2015 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamantul M***** O***** C***** să facă dovada achitării diferenţei de onrariu expert, acordă termen la data de 13.01.2016, sala T1, ora 09.00.

    Incheiere de sedinta din 10.11.2015
  • Sedinta din data de 15.09.2015 la ora 09:15

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru ca părţile reclamante să facă dovada consemnării cotei părţi din onorariul expert ce le revine fiecăruia, acordă termen la data de 10.11.2015, sala T2, ora 09.00

    Incheiere de sedinta din 15.09.2015
  • Sedinta din data de 16.06.2015 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru ca părţile reclamante să facă dovada consemnării cotei părţi din onorariul expert ce le revine fiecăruia, acordă termen la data de 15.09.2015, sala T2, ora 09.15.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2015
  • Sedinta din data de 19.05.2015 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    În vederea studierii răspunsului la obiecţiunile la raportul de expertiză, acordă termen la data de 16.06.2015, sala T2, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2015
  • Sedinta din data de 24.03.2015 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa de la dosar a răspunsului la obiecţiunea încuviinţată la raportul de expertiză, acordă termen la data de 19.05.2015, sala T2, ora 09.00

    Incheiere de sedinta din 24.03.2015
  • Sedinta din data de 24.02.2015 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru ca expertul în specialitatea autovehicule rutiere să efectueze şi să depună la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiunile încuviinţate de către instanţă la raportul de expertiză, acordă termen la data de 24.03.2015, sala T2, ora 09:00

    Incheiere de sedinta din 24.02.2015
  • Sedinta din data de 09.12.2014 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru studiul raportului de expertiză, termen 24.02.2015, sala T2 ora 09.00

    Incheiere de sedinta din 09.12.2014
  • Sedinta din data de 14.10.2014 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză, acordă termen, la cererea părţilor, la data de 09.12.2014, sala T2, ora 09:00

    Incheiere de sedinta din 14.10.2014
  • Sedinta din data de 16.09.2014 la ora 09:00

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Fata de lipsa de la dosar a raportului de expertiza, acorda termen la data de 14.10.2014, sala T2, ora 09:00

    Incheiere de sedinta din 16.09.2014
  • Sedinta din data de 03.06.2014 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    În vederea efectuării şi depunerii la dosarul cauzei a raportului de expertiză dispus a fi administrat ca probă în cauză, acordă termen la data de 16.09.2014, sala T2, ora 09:00

    Incheiere de sedinta din 03.06.2014
  • Sedinta din data de 08.04.2014 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Fa?ă de lipsa raportului de expertiză, termen 03.06.2014, sala T2, ora 08:30

    Incheiere de sedinta din 08.04.2014
  • Sedinta din data de 14.01.2014 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză, acordă termen la data de 08.04.2014, sala T2, ora 08:30

    Incheiere de sedinta din 14.01.2014
  • Sedinta din data de 29.10.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Faţăd e lipsa raportului de expertiză, termen 14.01.2014, sala T2, ora 08:30

    Incheiere de sedinta din 29.10.2013
  • Sedinta din data de 03.09.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    pentru efectuarea unei noi expertize

    Incheiere de sedinta din 03.09.2013
  • Sedinta din data de 04.06.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiyă, acordă termen la data de 03.09.2013, sala T2, ora 08:30,la solicitarea părţilor.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2013
  • Sedinta din data de 09.04.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru a se depune la dosar răspunsul la obiec?iunile la raportul de expertiză, termen 04.06.2013.

    Incheiere de sedinta din 09.04.2013
  • Sedinta din data de 12.03.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru a se răspunde la obiec?iunile încuviin?ate ?i pentru administrarea probei cu interogatoriul reclaman?ilor, termen 09.04.2013.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2013
  • Sedinta din data de 12.02.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cuno?tin?ă de răspunsul la obiectiunile la raportul de expertiză, termen 12.03.2013.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2013
  • Sedinta din data de 04.12.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    pentru ca expertul să răspundă obiecţiunilor încuviinţate, termen 12.02.2013, sala T2, ora 08:30

    Incheiere de sedinta din 04.12.2012
  • Sedinta din data de 06.11.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare formulată de către reprezentanta reclamanţilor. Termen 04.12.2012.

  • Sedinta din data de 09.10.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Pentru studiul raportului de expertiză, termen 06.11.2012.

  • Sedinta din data de 11.09.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză, termen 09.10.2012.

  • Sedinta din data de 15.05.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat faţă de lipsa raportului de expertiză. Termen de judecată acordat la data de 11.09.2012,complet LM3, sala T2, ora 8:30.

  • Sedinta din data de 20.03.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea administrării probatoriului încuviinţat. Termen acordat la data de 15.05.2012, complet LM3, sala T1, ora 8:30.

  • Sedinta din data de 21.02.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea administrării probatoriului încuviinţat. Termen de judecată acordat la data de 20.03.2012, complet LM3, sala T1, ora 8:30.

  • Sedinta din data de 24.01.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea administrării probatoriului încuviinţat. Termen acordat la data de 21.02.2012,complet LM3, sala T1, ora 8:30.

  • Sedinta din data de 06.12.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea comunicării întâmpinării. Termen de judecată acordat la data de 24.01.2012, complet LM3, sala T1, ora 8:30.

  • Sedinta din data de 08.11.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea studierii precizării de acţiune. Termen acordat la data de 06.12.2011, complet LM3, sala T1, ora 8:30.

  • Sedinta din data de 11.10.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea precizării reconvenţionalei. Termen acordat la 08.11.2011,complet LM3, sala T1, ora 8:30

  • Sedinta din data de 13.09.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat pentru ca pârâtul să formuleze precizarea solicitată de instanţă. Termen acordat la data de 11.10.2011, complet T1, sala T1, ora. 8:30.

  • Sedinta din data de 02.08.2011 la ora 8:30

    Complet: LMV3
  • Amână cauza

    pt studierea înscrisurilor de la dosar

Flux dosar


Actualizare GRPD