Dosar 894/96/2011 din 19.12.2011

omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 894/96/2011
Data dosar:
19.12.2011
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.02.2012 la ora 8:30

    Complet: C2AP
  • Admis apel

    În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita împotriva sentinţei penale nr. 315 din 2 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 894/96/2011. Desfiinţează parţial hotărârea atacată şi rejudecând cauza: 1. În baza art. 334 C. pr. pen. admite cererea formulată de procuror de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 176 alin. 1 lit. d) C. pen. pentru care cei trei inculpaţi au fost condamnaţi, în aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 176 alin. 1 lit. d) C. pen., însă cu reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen., iar în cazul inculpatului Horvat Ciprian Romulus şi cu reţinerea art. 37 lit. b) C. pen. 2. În baza art. 174 alin. 1, art. 176 alin. 1 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen., art. 74 alin. 1 lit. a) şi art. 76 alin. 1 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul Rîncu Florin Călin (cu d. p.) la pedeapsa de 14 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal pentru o perioadă de 3 ani. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată de prima instanţă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal pentru o perioadă de 3 ani. În baza art. 381 alin.1 Cod procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, începând cu data de 2 noiembrie 2011 până la zi. 3. În baza art. 174 alin. 1, art. 176 alin. 1 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul Stoian Bogdan Nicolae (cu d. p.) la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal pentru o perioadă de 5 ani. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată de prima instanţă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare pe care o sporeşte cu 1 an, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 17 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal pentru o perioadă de 5 ani. În baza art. 381 alin.1 Cod procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, începând cu data de 2 noiembrie 2011 până la zi. 4. În baza art. 174 alin. 1, art. 176 alin. 1 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpatul Horvat Ciprian Romulus (cu d. p.) la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal pentru o perioadă de 7 ani. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de prima instanţă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare pe care o sporeşte cu 2 ani, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 20 de ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod penal pentru o perioadă de 7 ani. În baza art. 381 alin.1 Cod procedură penală menţine starea de arest preventiv a inculpatului şi deduce din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, începând cu data de 2 noiembrie 2011 până la zi. 5. În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la cei trei inculpaţi după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar în baza art. 5 alin. 5 din aceeaşi lege va informa inculpaţii că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. 6. În baza art. 334 C. pr. pen. respinge cererea formulată de procuror de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile pentru care inculpaţii au fost condamnaţi, în aceleaşi infracţiuni, dar cu reţinerea şi a infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 C. pen. Menţine celelalte dispoziţii din hotărârea atacată şi care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. pr. pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Rîncu Florin Călin, Stoian Bogdan Nicolae şi Horvat Ciprian Romulus împotriva aceleaşi hotărâri. În baza art. 334 C. pr. pen. respinge cererile formulate de inculpaţii Rîncu Florin Călin şi Horvat Ciprian Romulus de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile pentru care inculpaţii au fost condamnaţi, în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 3 C. pen. În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei 400 de lei cu titlu de cheltuielile judiciare parţiale în favoarea statului. Onorariul avocaţilor din oficiu, în sumă de 900 lei se va avansa Baroului Mureş din fondul special al Ministerului Justiţiei. În baza art. 192 alin. 3 C. pr. pen., celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpaţi şi pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 3 februarie 2012.

  • Sedinta din data de 20.01.2012 la ora 8:30

    Complet: C2AP
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru 03.02.2012.

  • Sedinta din data de 28.12.2011 la ora 8:30

    Complet: C2AP
  • Amână cauza

    -În baza art.300 ind.2 raportat la art.160 ind.b alin .3 Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpaţior R**** F***********, S***** B************* şi H***** C**************. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28 decembrie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD