B**** O*****
IntimatB**** T****
IntimatD***** V*****
IntimatD***** G*******
IntimatD***** E**** L******
Intimatpentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosarul cauzei concluzii scrise
admite în parte
pune în vedere reprezentantului recurentului ca până la data de 24 noiembrie 2011 să depună la dosar certificatul de atestare fiscală eliberat de Primăria Sighişoara, certificat necesar la soluţionarea cererii de acordarea ajutorului public judiciar formulată de recurentul Drăgan Marius.
admite cererea de amânare
amânarea cauzei în vederea citării recurentului cu menţiunea de a depune extras CF cu privire la imobil, iar în situaţia în care nu e inatbulat să se depună titlul de proprietate, certificat fiscal de la Administraţia financiară de la locul unde se află terenul, să se indice valoarea imobilului şi valoarea impozitului aferent imobilului.