C***** F*******
PetentAdmite contestaţia la executare formulată de condamnatul-petent C.F.aflat în Penitenciarul Baia Mare şi în consecinţă: În temeiul art. 461 alin. 1 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 15 alin. 1 din Legea 302/2004 scade din durata pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului-petent prin Sentinţa penală nr. 671/11.07.2011 a Judecătoriei Dej rămasă definitivă prin neapelare la data de 29.07.2011 în baza căreia s-a emis mandatul nr. 775/29.07.2011, perioada arestului provizoriu efectuat în străinătate în vederea extrădării, începând cu data de 7 iunie 2010 şi până la data de 29 iulie 2010. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia inclusiv onorariul pentru avocat oficiu Cotuţiu Cristina, în sumă de 100 lei, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 05.10.2011.
pentru a solicita relaţii de la Biroul Naţional Interpol şi a efectua adresă către Judecătoria Dej