B******* D******
PetentI************ J******* D* J******* S******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul BLĂNARIU DUMITRU împotriva procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 0378065 din 25.08.2011 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Jandarmeria Română – Suceava. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii de 500 lei, aplicată prin procesul verbal seria CC nr. 0378065 din 25.08.2011 întocmit de intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie – Jandarmeria Română – Suceava, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal de contravenţie menţionat mai sus. Definitivă şi irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2011.
Amână pronunţarea la data de 15.12.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2011.
Se vor cita martorii Onofrei Marius Ilie şi Băcilă Ilie de la adresele indicate. Pune în vedere petentului să asigure prezenţa martorilor în instanţă, în vederea audierii, cu actele de identitate. Amână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimatul, petentul primind termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 noiembrie 2011.
În vederea asigurării dreptului la apărare al petentului, în temeiul art.6 CEDO şi pentru comunicarea duplicatului întâmpinării acestuia,