Dosar 903/231/2011 din 20.01.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 903/231/2011
Data dosar:
20.01.2011
Instanta:
Judecătoria Focșani
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.03.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul P7M4C4p
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul S**** A*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art.87 al.1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art.320/1 al.7 C.pr.pen., art.74 al.1 lit.a,c Cod penal şi art. 76 lit.d Cod penal, la 6(şase) luni închisoare. În condiţiile art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 al.1 lit.,,a” teza a II-a şi lit.,,b” Cod penal. În temeiul art.81 Cod penal şi art.71 al.5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate în cazul în care inculpatul săvârşeşte o nouă infracţiune în termenul de încercare. Constată achitat onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei. In baza art.191 Cod pr.penală obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul S**** A*****. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2011.

  • Sedinta din data de 18.02.2011 la ora 9:00

    Complet: Completul P7M4C4p
  • Amână cauza

    termen acordat pentru lipsa inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD