B****** I* B*****
InculpatAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 2347 din 28 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 9049/193/2011. În temeiul art. 195 Cod procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale din minuta sentinţei penale nr. 2347 din 28 octombrie 2011 , în sensul că alineatul al IV - lea va avea următorul conţinut: „Obligă inculpatul să plătească statului suma de 650 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei reprezentând onorarii av. of. Gagos Zaharia Dan din cursul urmăririi penale (delegaţia nr. 1325/2011) şi av. of. Ungurianu Lorela (delegaţia nr. 1396/2011) se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.”. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 31 octombrie 2011.
Condamnă pe inculpatul B****** I* B***** pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal şi cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 694/17.03.2010 (definitivă la 30.03.2010) şi dispune executarea acestei pedepse alături de cea aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul având de executat, în total, pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a şi lit. b Cod penal. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei reprezentând onorarii av. of. Gagos Zaharia Dan din cursul urmăririi penale (delegaţia nr. 1325/2011) şi av. of. Ungurianu Lorela (delegaţia nr. 1396/2011) se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 28.10.2011