M******* S****** M****
ReclamantM****** (***** S******* A** S*****
ReclamantS***** R**** P*** C****** C******* P***** S********* D*************
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul constituit sub nr. 29878/CC unui evaluator autorizat în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în termen de 30 zile de la data depunerii raportului de expertiză de către evaluatorul desemnat să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pe numele reclamantelor, sub condiţia constatării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului ce face obiectul dosarului, conform art. 16 alin. 4 din Titlul VII – Legea nr. 247/2005, iar în cazul în care stabileşte că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură, să emită decizie motivată de restituire a acestuia în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Respinge cererea reclamantelor de constatare că sunt în cote de 61/72 şi respectiv de 11/72 titularele unui drept de creanţă constând în despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 27.970,18 mp situat în Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare nr. 21, sector 2 şi pentru construcţia edificată pe acesta ca inadmisibilă. Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Având nevoie de timp pt. a deliberea, amână pron. la data de 27.02.2012.
Având nevoie de timp pt. a delibera, amână pron. la data de 20.02.2012.
Pt. a se depune dosarul administrativ înreg. sub nr. 29878/CC, amână cauza şi acordă termen la data de13.02.2012.