S*** C**** S*****
Intimat ReclamantS*** S******** R****** S*****
Apelant Pârât4 NOIEMBRIE 2011 HOT: Admite cererea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 24.500 Euro reprezentând penalităţi pentru neîndeplinirea obligaţiei de a menţine închiriat spaţiul comercial ce a format obiectul contractului de închiriere din 18-08-2008. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 33.160,37 Euro reprezentând chirie neachitată, cheltuieli cu serviciile şi de promovare, respectiv diferenţă de chirie. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 4 noiembrie 2011.
Amână pronunţarea la 4 noiembrie.
Termen pt a se raspunde la interogatoriu.
Termen pt administrarea probei cu interogatoriul părţilor.
Termen pt pregătirea apărării.
13 MAI 2011 ÎNCHEIERE Respinge excepţia de necompetenţă teritorială ca nefondată. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la 29 iunie 2011. Interlocutorie. Pronunţată în şedinţa publică din 13 mai 2011.
amână judecarea cauzei la data de 13 mai 2011 pentru studiul întâmpinării şi înscrisurilor anexate de pârâtă.