C**** M****
RecurentC**** D******
IntimatC**** R****
IntimatÎn baza art.673 ind.14 alin.3 cpc, dispune închiderea dosarului. Obligă reclamanta la plata către stat a sumei de 55,5 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, de care a fost scutită conform încheierii din 27.10.2011, sub forma ajutorului public judiciar. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, la 23.03.2012.
Acordă un ultim termen cauzei la cererea apărătorului reclamantei, pt a achita onorariul pt experţi şi pt lipsa rapoartelor de expertiză. Se vor repeta adresele la experţi.
Acordă termen cauzei la cererea apărătorului reclamantei, cerere încuviinţată de instanţă, pt lipsa rapoartelor de expertiză. Se vor repeta adresele. Pune în vedere reclamantei prin apărător să achite suma de 600 lei cu titlu de onorariu expert, având în vedere că s-a admis în acest sens cererea pt ajutor public judiciar.
Acordă termen cauzei pentru a se efectua rapoartele de expertiză, sens in care se vor emite adrese.
Acordă termen cauzei pentru ca instanţa să se pronunţe în camera de consiliu asupra cererii de ajutor public judiciar, sub aspectul onorariului de expert.
Admite în principiu acţiunea, aşa cum a fost restrânsă. Constată că de pe urma def.CG a rămas următoarea masă succesorală: o casă de locuit şi un grajd şi suprafaţa totală de 1 ha si 2500 m.p. teren agricol. Constată ca moştenitori ai def. pe reclamantă şi pe pârâţi, în calitate de fiică şi fii, cu cote egale de câte 1/3 fiecare din masa succesorală. Numeşte 2 experţi (construcţii şi topografie-cadastru). Calea de atac şi cheltuielile de judecată o dată cu fondul. Termen fond: 23.12.2011. Se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, la 02.12.2011.
Acordă termen cauzei la cererea apărătorului reclamantei, în vederea încheierii unei tranzacţii.
Acordă termen cauzei pentru când pune în vedere reclamantei să achite 1/2 din taxa judiciară de timbru iar dovada să o ataşeze la dosar şi la cererea apărătorului reclamantei.
Admite în parte cererea. Dispune acordarea ajutorului public judiciar reclamantei, constând în scutierea în proporţie de 50% de la plata taxei judiciare de timbru. Reclamanta va achita 50% din valoarea taxei de timbru, respectiv 55,5 lei. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu la 27.10.2011.
Acordă termen cauzei pentru ca instanţa să se pronunţe asupra cererii de ajutor public judiciar în camera de consiliu. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar nota de timbraj.
Acordă termen cauzei pentru ca instanţa să se pronunţe în camera de consiliu asupra cererii de ajutor public judiciar. Pune în vedere reclamantei prin apărător să formuleze si să depună la dosar nota de timbraj.
Acordă termen cauzei pentru când instanţa se va pronunţa asupra cererii de ajutor public judiciar. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar o declaraţie astfel cum s-a dispus.
Acordă termen cauzei pentru a se stabili cadrul procesual şi de asemenea pentru a se formula în mod concret cererea pentru ajutor public judiciar.
Amână cauza la data de 10.06.2011, la cererea apărătorului reclamantei.