R** (**** a******* B*** A* L*****
InculpatT***** M****
Parte civilăT***** I***
Parte civilăT***** V************
Parte civilăS******* J******* D* U****** "*** C********* O***** B*** M***
Parte civilăCondamnă pe inculpatul R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal şi, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 49 raportat la art. 50 şi art. 55 din Legea nr.136/1995 şi art. 998 Cod civil obligă pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. A.T. S.A. Sucursala Maramureş cu sediul în -, la echivalentul în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de B.N.R., a sumei de 100.000 Euro, reprezentând daune morale către părţile civile: T.M., T.I.şi T.V.A., precum şi a sumei de 30.000 lei reprezentând daune materiale. În baza art. 49 raportat la art. 50 şi art. 55 din Legea nr.136/1995 obligă pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. A.T. S.A. Sucursala Maramureş cu sediul în -, la plata sumei de 643,01 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Maramureş cu sediul în - şi a sumei de 3.119,87 lei către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. C.O.” Baia Mare cu sediul în -cu dobânda legală, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la efectiva achitare, reprezentând cheltuieli cu asistenţa medicală acordată victimei T.M. În temeiul art. 193 Cod procedură penală obligă pe asigurătorul de răspundere civilă S.C. A.T.S.A. Sucursala Maramureş cu sediul în -, la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către părţile civile: T.M., T.I. şi T.V.A.. În temeiul art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 4.000 lei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 31.01.2014.
Hotarare 221/2014 din 31.01.2014La data de 31.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2014Faţă de cererea formulată de inculpat şi apărătorul părţilor civile, pentru studierea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013Faţă de lipsa expertizei criminalistice, dispuse în cauză.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Termen acordat, faţă de lipsa expertizei criminalistice, dispusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Faţă de lipsa raportului de expertiză, dispus în cauză.
Incheiere de sedinta din 29.05.2013Termen acordat, pentru înaintarea acetelor, în vederea efectuării expertizei, încuviinţată în cauză.
Incheiere de sedinta din 20.03.2013Termen acordat pentru a se solicita relaţii privind cartea de identitate a autovehiculului implicat în accident.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013faţă de probele solicitate în vederea efectuării expertizei
Incheiere de sedinta din 23.01.2013Faţă de lipsa expertizei, dispusă în cauză. Se va înainta dosarul la I.M.L. Cluj şi va întocmi urmă de dosar.
administrare probe
- pentru comunicare ob. experitză
Faţă de lipsa martorilor încuviinţaţi. Se vor emite mandate de aducere a acestora în instanţă.
Faţă de Lipsa martorului încuviinţat. Administrare probe testimoniale şi pe latura civilă.
Suplimentarea probelor testimoniale.
Administrare probe testimoniale şi cu înscrisuri.
Termen acordat, faţă de lipsa de procedură cu Serviciul de Ambulanţă Maramueş, care nu a fost citat în cauză.
Respinge cererea formulată de inculpat, privind prelungirea dreptului de circulaţie.
Incheiere de sedinta din 23.11.2011lipsa inculpatului, lipsa apărătorului titular ,