Dosar 917/283/2011 din 25.05.2011

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 917/283/2011
Data dosar:
25.05.2011
Instanta:
Judecătoria Pucioasa
Departament:
.
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.07.2011 la ora 09:00

    Complet: c4 civil
  • Soluţionare

    Admite în parte plângerea formulată de petentul CHIŢĂ IONUŢ BOGDAN în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA, împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 7878000 din 11.05.2011. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii, în cuantum de 402 lei, aplicată petentului prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CC nr. 7878000 din 11.05.2011, pentru fapta sancţionată în baza art. 101 alin. 1 pct. 8 din OUG 195/2001, cu sancţiunea avertismentului. În temeiul art.7 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi îi recomandă acestuia să respecte dispoziţiile legale în materie. Anulează amenda în cuantum de 1000 lei aplicată petentului prin acelaşi proces-verbal, în baza art. 64 din Legea nr. 136/1995. Irevocabila în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată în baza art. 101 alin. 1 pct. 8 din OUG 195/2001. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată în baza art. 64 din Legea nr. 136/1995. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.07.2011

  • Sedinta din data de 24.06.2011 la ora 09:00

    Complet: c4 civil
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la 15.07.2011, pentru ca petentul să prezinte un martor. Pronunţată în şedinţa publică din 24.06.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD