Dosar 920/330/2011 din 21.03.2011

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 al. 1 OUG 195/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 920/330/2011
Data dosar:
21.03.2011
Instanta:
Judecătoria Urziceni
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 al. 1 OUG 195/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.04.2011 la ora 08:30

    Complet: Completul 3
  • Soluţionare

    În baza art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 al. 7 C.pr.pen. şi art. 74 lit. a,c C.pen. rap. la art. 76 lit. e C.pen. condamnă pe inculpatul D****** M***** G******, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal. În baza art. 71 al. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal potrivit cărora dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte o nouă infracţiune, pentru care se pronunţă o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza judecăţii, av. Dinu George, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 7816/24.03.2011, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2011.

    Hotarare 151/2011 din 14.04.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD