S* G****** U******** S*
CreditorG**** N******* E*****
DebitorÎNCHEIERE 12 ianuarie 2012 Admite cererea. Investeşte cu formulă executorie Sentinţa comercială nr. 7575 din 17 august 2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 9213/280/2011, definitivă prin neexercitarea căii de atac şi irevocabilă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică din 12 ianuarie 2012.
Admite în parte acţiunea formulată de creditoarea S* G****** U******** S* în contradictoriu cu debitoarea GHITA NATALITA EMILIA. Somează debitoarea să plătească în favoarea creditoarei în termen de 20 de zile de la comunicare suma de 2966 lei reprezentând rate neachitate ajunse la scadenţă, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 70 din 24.10.2005. Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu acţiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17 august 2011.
Citează părţile, creditoarea cu menţiunea de a face dovada sediului actual al debitoarei sau dovada demersurilor întreprinse în vederea identificării acestui sediu, sub sancţiunea suspendării cauzei, prevăzută de art. 155 1 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 17.08.2011, C2v-miercuri-8,30. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iulie 2011