C**** N****** T*****
Recurent InculpatG****** A**********
Intimat Parte civilăÎn baza art.211 alin.1, alin.2 lit.c, C.p . cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a, art. 3201 alin. 7 Cpp, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art.83 alin.1 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare cu suspendare pe 5 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 537/27.09.2010 a Judecătoriei Sibiu şi dispune executarea acesteia în întregime alături de pedeapsa stabilită prin prezenta sentinţă. Inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cpen. interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b Cpen. În baza art.350 Cpp menţine măsura arestării preventive. În baza art. 88 Cpen. scade din durata pedepsei închisorii pronunţate, timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu data de 20.06.2011, orele 1845 la zi. În baza art.14 şi art.346 Cpp, cu aplicarea art. 998-999 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă şi obligă inculpatul la plata sumei de 233,77 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 500 lei daune morale. În baza art. 191 alin. 1 şi 2 Cpp. obligă inculpatul la plata a 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu Ministerul Public şi cu partea vătămată şi de la comunicare cu inculpatul.
pentru ca partea vătămată să-şi precizeze constituirea de parte civilă.