S******** A***** S********
InculpatÎn baza art. 86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea cu aplicarea art.320 indice 1 al 7 C.p.p, condamnă pe inculpatul la o pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie. În baza art. 81 al.1 cpp, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durata de 3 ani, termen de încercare stabilit conform art. 82 al.1 cp. În baza art. 359 al.1 cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 cp, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 cp, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.a teza II şi b cp: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice; - dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat. În baza art. 71 al.5 cpp pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 191 al.1 cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 520 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs in 10 zile de la pronunţare cu inculpatul. Pronunţata in şedinţa publica azi,25.10.2011. PREŞEDINTE
Hotarare 651/2011 din 25.10.2011