Dosar 925/190/2011 din 26.01.2011

prestaţie tabulară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 925/190/2011
Data dosar:
26.01.2011
Instanta:
Judecătoria Bistrița
Departament:
SECŢIA CIVILĂ
Obiect:
prestaţie tabulară
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.06.2012 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată, ulterior precizată, de reclamanţii C.A.M., şi C.M.-A.-S., în contradictoriu cu pârâţii C.M. şi C.A., şi în consecinţă: - constată valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la 10.08.2010 între reclamanta C.A.M. şi numitul L.V.S., pe de o parte, şi pârâţi pe de altă parte, cu privire la suprafaţa de 2409 m.p. înscris în T.P. nr. 72454/2002 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate tarlaua 57/2, parcela 4;- constată că masa succesorală după defunctul Lolici Vasile Sorin, decedat la 28.02.2011,se comune din cota de 1 parte din terenul mai sus menţionat, ca efect al sistării comunităţii matrimoniale de bunuri, calitate de moştenitori unic acceptant, având reclamantul C.M.-A.-S., fiu, în cotă de 1/1 parte;- dispune partajul întregului imobil mai sus menţionat prin atribuirea în întregime reclamantului C.M.-A.-S. fără sultă compensatoare şi întabularea dreptului real astfel dobândit, conform partajului amiabil, evidenţiat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert T.M.N., acte ce fac parte integrantă din prezenta sentinţă.Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din 25.06.2012.

  • Sedinta din data de 18.06.2012 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 25.06.2012.

  • Sedinta din data de 28.05.2012 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9
  • Amână cauza

    Revenire adresă expert.

  • Sedinta din data de 09.04.2012 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9
  • Amână cauza

    Termen pentru efectuare expertiză.

  • Sedinta din data de 02.02.2012 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9 - Special
  • Soluţionare

    Respinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de petenţii C.A.M. şi C.M.-A.-S. prin reprezentant legal C.A.M..Cu drept de recurs pe tot timpul suspendării cursului judecării procesului.Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 02 februarie 2012.

  • Sedinta din data de 18.11.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9
  • Amână cauza

    Suspendat în baza art. 155 ind. 1 Cod pr.civ. până la depunere expertizei extrajudiciare la dosar.

  • Sedinta din data de 16.09.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9
  • Amână cauza

    Termen depunere expertiză extrajudiciară, sub sancţiunea disp. art. 155 ind. 1 CPC.

  • Sedinta din data de 27.05.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9
  • Amână cauza

    Termen depunere expertiză extrajudiciară.

  • Sedinta din data de 15.04.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9
  • Amână cauza

    Termen depunere expertiză extrajudiciară. Comunicare precizare de acţiune cu pârâţii.

  • Sedinta din data de 11.03.2011 la ora 9:00

    Complet: Complet nr.9
  • Amână cauza

    Termen depunere taxă timbru, acte de stare civilă şi indicare moştenitori.

Flux dosar


Actualizare GRPD