Dosar 9300/314/2011 din 23.09.2011

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9300/314/2011
Data dosar:
23.09.2011
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.04.2013 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Admite cererea

    Admite acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată. Obligă pârâta la plata sumelor de: - 76.185 lei reprezentând contravaloare prime de asigurare, sumă la care se vor calcula penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, conform prevederilor art. 13.6 din Contractul de brokeraj nr. 304/28.04.2010 şi a articolului unic din Actul adiţional la contractul de brokeraj; - 9.749,47 lei reprezentând contravaloare despăgubiri. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3334,69 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.04.2013.

    Hotarare 3048/2013 din 30.04.2013
  • Sedinta din data de 25.04.2013 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 30.04.2013. Pronunţată în şedinţa publică, azi 25.04.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.04.2013
  • Sedinta din data de 18.04.2013 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 25.04.2013. Pronunţată în şedinţa publică, azi 18.04.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.04.2013
  • Sedinta din data de 11.04.2013 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 18 aprilie 2013. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11 aprilie 2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2013
  • Sedinta din data de 28.02.2013 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Se va emite adresă către reclamantă pentru a ne comunica relaţii cu privire la starea societăţii pârâte, precum şi sediul acesteia, în vederea citării. Se va emite adresă către ORC Suceava, în acelaşi sens.

    Incheiere de sedinta din 28.02.2013
  • Sedinta din data de 20.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Dispune emiterea unei adrese către reclamantă pentru a depune la dosar şi a explicita modul de calcul al sumei de 85.934,47 lei pe care o solicită de la pârâtă. Fixează termen de judecată la data de 28.02.2013 pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.12.2012.

  • Sedinta din data de 13.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 20.12.2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13.12.2012.

  • Sedinta din data de 06.12.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 13.12.2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi 06.12.2012.

  • Sedinta din data de 29.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 6.12.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.11.2012.

  • Sedinta din data de 22.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 29.11.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.11.2012.

  • Sedinta din data de 15.11.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 22.11.2012. Pronunţată în şedinţa publică, azi 15.11.2012.

  • Sedinta din data de 27.09.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Faţă de relaţiile oferite de O.R.C. Suceava, Având în vedere lipsa de procedură cu pârâta,

  • Sedinta din data de 07.06.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Se va emite adresă către ONRC să ne comunice sediul societăţii pârâte. Se va emite adresă către reclamantă să ne comunice sediul actual al pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 27.09.2012 pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 7.06.2012.

  • Sedinta din data de 05.04.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 7 iunie 2012 pentru când se vor cita părţile lipsă, pârâta de la sediul indicat şi cu duplicatul înscrisurilor depuse de reclamante. Dată în şedinţă publică azi, 05.04. 2012.

  • Sedinta din data de 16.02.2012 la ora 8:30

    Complet: C19 Old
  • Amână cauza

    Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la dosar informaţii cu privire la noul sediu al pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 05.04.2012 pentru când se vor cita părţile lipsă. Dată în şedinţă publică azi, 16 februarie 2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD